Si putesse turna’ areto
me ne jesse n'ata vota
addò steva ‘a casa mia,
ncopp’ a cchella massaria,
nziem’ ‘o nonno e ccu ppapà,
cu ‘e ttre ssore e ccu mmammà
e ‘a bbellezza ‘e cinche frate,
E ppo’ n’ati ddoje famiglie,
mamme, pate e ttanta figlie.
I’ nunll’aggia maje cuntate;
si nu’ sbaglio: trentatrè
e po’ n’ati bbintitrè
ntiempo ‘e guerra de sfullate.
Ma si tanno c’era ‘a famma,
tanta muorte e ddistruzzione,
io ca ero nu guaglione
nunpenzavo che a pazzià
cu ‘e cumpagne e ccu ‘a cumpagna
miez’ a ll’aria e pp’a campagna
Se campava cu armunia
cu amicizia e ccualleria,
d’ ‘a matina fin’ â sera.
E cche bellezza ch’era ‘a primmavera,
quanno 'a matina me scetavo allero,
cu ‘e cante ‘e ll’aucielle attuorno â casa
e n’aria fina c’addurava ‘e rose.
Quanta ricorde, comme a cchelli stelle
ca cu ‘o’ bbujo s’appìcciano e se stùteno,
o comme fanno â sera ‘e rrundinelle.
E mmo' ca tengo quase nuvant’anne
e cchiù ‘un ce ‘a faccio a ssuppurta’ ‘e malanne,
ancora sto' attaccato a cchesta vita,
comme si accuminciasse mo ‘sta ggita!
